Monkey Business

Royce mi-a spus că e vorba de o maimuță, dar probabil n-o fi știut cum să îi zică în engleză. Românii o știu de zibeta asiatică. Pe latinește îi spune Paradoxurus hermaphroditus și e din neamul pisicesc, vară mai de departe cu mâța noastră, cea de toate zilele. Ce știe animăluțul ăsta să facă așa de special?… Caca!

Dar înainte de asta se urcă în pomul de cafea, alege fructele cele mai coapte și mai gustoase și le mănâncă. Fiind carnivoră, stomacul ei nu e în stare să digere semințele, dar cică le “înnobilează”. Cum e mai nesătulă de felul ei, ajunge să strângă în ea o oarecare cantitate de boabe, pe care pe urmă o elimină, pe unde altundeva decât prin capătul celălalt al tractului digestiv, cum altfel decât sub formă de excremente.

Și de aici începe aventura celei mai scumpe (cică și celei mai bune) cafele din lume. E căutată prin pădurile ecuatoriale ale Indoneziei (și nu numai) mai ceva ca ciupercile după ploaie. Fericitul care găsește cârnatul sub un pom îl ridică aproape cu evlavie, îl desface și îl curăță bob cu bob. După care bobul e prăjit, măcinat și transformat în licoarea care se vinde cu o grămadă de bani.

Asta e varianta artizanală. Că doar n-or fi fost fraieri să vadă că cererea depășește cu foarte mult oferta și să nu găsească soluții. Se prinde zibeta, se bagă în cușcă și i se dă cafea până nu mai știe de ea. Dar în felul ăsta mănâncă ce i se pune pe masă, nu ce alege cu lăbuța ei din pom. Ca atare, nici calitatea rezultatului nu mai e același. Dar mulți văd, puțini cunosc. Mai ales că, dacă nu te scot banii afară din casă, nu-ți permiți de prea multe ori în viață să experimentezi.

Am găsit-o ieri-seară într-un mall în Jakarta, la etajul de artizanat. Am mai văzut un afiș și la hotelul unde stau, dar mai mult ca sigur că prețul e dublu aici.

Mi-am zis că dacă n-am murit în China de tofu împuțit sau durian (chiar, pe asta nu v-am povestit-o pe aici), hai să văd și eu după ce se dau în vânt americanii și japonezii, ce și-a trecut Jack Nicholson pe The Bucket List. Știu că e dovadă de inconștiență să dai aproape 40$ pe o ceașcă de cafea, când pentru banii aștia lucrezi o zi și din ei poți trăi jumătate de săptămână, dar unul dintre principiile care pe mine mă mână în luptă e că dacă nu încerc, nu cunosc. Și îmi place la nebunie să le știu pe toate. Cu cât mai trăznite, cu atât mai bine.

Îmi place de indonezieni. Dacă e vorba să te coste ceva în plus, te întreabă de două-trei ori înainte să ia banul de pe tine. Așa am pățit și eu cu Kopi Luwak, așa mi-a povestit și șefu-meu că i s-a întâmplat într-un bar unde plata cu cardul avea o taxă de 3% sâmbăta seara.

Ca atare, fătuca ce ar fi trebuit să-și vândă marfa mi-a repetat de vreo câteva ori că prețul e pentru o ceașcă și nu pentru un pachet. De fapt nici nu se vinde decât preparată.

Mi-a dat să miros dintr-un borcan cu boabe prăjite și m-a învăluit o aromă de cafea adevărată. Ceva asemănător, dar de foarte departe, numai în Cluj am mai trăit. Cred că mai există și acum atelierul de prăjit cafea de la Il Caffe, pe o stradă laterală, înainte să urci Feleacul. Dacă ajungeți pe acolo și sunteți cafegii înrăiți, vă provoc la o experiență extremă. Rugați-i pe băieți să vă prăjească un pumn de arabica și stați cu nasul în ea când încă mai ies aburi.

Am primit ceașca din poză și am căzut pe gânduri: ce naiba faci, Doro, bei zamă de caca de mâță sau regreți toată viața că ai trecut pe lângă ocazie? M-am hotărât că am deja destule regrete adunate în spinare. În parte cu teamă, în parte cu greață am luat prima înghițitură. Fără zahăr, ca să-i simt fiecare detaliu al aromei. Oricum, pe aici cafeaua nu se face foarte tare și nici ea, de felul ei nu e foarte amară. Se pare că sucul gastric al zibetei o atenuează.

Nu are gust propriu-zis de cafea. Nu poți s-o compari cu nimic cunoscut. Singurul lucru către care te duce mintea e o poveste orientală. Sunt senzații pe care le trăiești doar prima dată și care nu se mai repetă pe urmă, chiar dacă încerci să repeți experiența. Cam cum ar fi prima desprindere de pământ la primul zbor cu avionul, prima dată când simți mirosul unei farmacii tradiționale chinezești… Prima sorbitură din Kopi Luwak.

Vezi aici şi continuarea poveştii.