Hoaţă în Austria

Merg mai departe cu seria despre furtişaguri pe mapamond. Mi-am amintit despre cum am fost eu de partea cealaltă pentru câteva zeci de minute. Ce pot să vă spun după toată tărăşenia e că, pentru un om care nu poate concepe să ia ce nu e al său, nu poate fi situaţie mai absurdă şi mai umilitoare decât să fie luat drept hoţ.

Prin primăvara lui 2009, în drum spre Italia.

Cred că din toată Austria, eu m-am dus probabil în singura benzinărie care avea o pompa defectă şi m-am oprit drept la aia. Că aşa am eu norocul la ghinioane.

N-am dat importanţă faptului că pompa nu a fost pe zero. Am mai văzut chestia asta şi în România: în momentul în care ridici furtunul, pompa se resetează şi porneşte. Aici n-a făcut nici una, nici alta. Am pus furtunul la loc şi am încercat alt furtun de benzină, de la aceeaşi pompa. Nici cu ăla n-a pornit.

Am dat maşina pe spate să mă mut la altă pompă, moment în care a ieşit o tipă, zbierând la mine. Noroc că a făcut-o în engleză, aşa că am înţeles că vroia să merg înăuntru pentru că m-a prins pe cameră că am luat benzină şi în urmă cu zece minute şi plec fără să platesc.

M-am dus înăuntru, crezând că e o neînţelegere. La mine chestia cu furtunul a durat cel mult treizeci de secunde, cu tot cu luat şi pus la loc în pompă şi cu zece minute în urmă am fost hăt, departe, undeva la vreo cinci kilometri distanţă de benzinărie.

Odată intrată, acolo am mai dat peste o tipă ce vorbea englezeşte şi peste şeful de staţie. Au urmat zbierete că sunt hoaţă şi să le plătesc 20 de euro, cât am băgat benzină. Degeaba le-am zis că pompa le e blocată, că apar de doua ori cu tulumba în mână pentru că am încercat cu prima, nu a mers, am încercat cu a doua, nu a mers şi pe urmă am vrut să trec la altă pompă. Ele au ţinut-o pe a lor, că am pus de 20 de euro şi că a doua oară nu a mai mers pentru că a ramas blocată până se face încasarea. Am încercat să le dovedesc prin toate mijloacele logice că nu puteam fi eu. Idioatele au zis că de la 14:47 şi nu stiu cate secunde pana la 14:48 şi alte secunde sunt zece minute. Mi-au arătat de cateva ori inregistrarea în care apăream eu şi maşina, iar eu pun de 2 ori benzină. Le-am zis să verifice câtă benzină am în maşină (era ceva mai putin de un sfert de rezervor, nici măcar 10 litri, nu 20). Răspunsul tâmpitelor a fost că nu pot să ştie câtă benzină am eu, de parcă nu puteau vedea indicatorul din bord. Am încercat să le reiau cadru cu cadru filmul ca să le demonstrez că timpul cât a stat furtunul în maşina a fost de cateva secunde şi în aşa scurt timp e fizic imposibil să curgă 20 de litri.

Toti trei o ţineau sus şi tare că trebuie să plătesc, iar idiotul de sef de staţie turuia ceva în nemţească, din care înţelegeam doar cuvântul “polizei”, repetat la intervale destul de scurte.

La un moment dat am zis că îmi bag picioarele, le dau 20 de euro, că tot sunt în interes de serviciu. Iau chitanţa şi o decontez. Câteva zecimi de secundă mai încolo mi-a picat fisa că asta automat m-ar face să accept eticheta de hoaţă pe care ăştia se străduiau din răsputeri să mi-o lipească pe frunte, în văzul unei grămezi de moşi băşinoşi care la ora aia îşi făceau veacul prin barul benzinăriei, pe motiv de cafeluţa şi/sau schnapsul de după prânz.

Peste ideea umilirii pe care am fost cât pe ce s-o accept, s-a suprapus şi cea a asocierii “român – hoţ by default” şi m-au scos din sărite. Gândul respectiv a făcut să se umfle în mine orezul din sarmalele româneşti şi am început să zbier. Dacă până atunci am reacţionat calm şi am încercat să combat cu tot felul de argumente logice scandalul lor, din momentul ăla am început să fac eu istericale şi n-am fost prea departe de a sări şi la bătaie. Situaţia a fost aşa de absurdă că m-am aşteptat în orice secundă să mi se râdă în faţă şi să ma anunţe că sunt la camera ascunsă.

Presupun că schimbarea mea de atitudine, de volum al vocii, poate şi de culoare a feţei le-au speriat pe tipe. Am bănuiala asta pentru că una dintre ele a ieşit vreo două minute din birou şi a venit spunând că, într-adevăr, pompa nu funcţionează. Prima idee a fost să plec în altă parte să iau benzină, dar ar fi urmat să urc pe autostradă şi am avut nevoie de vignetă. Nu am mai ţinut minte dacă e o altă benzinărie până la autostradă, aşa că am hotătât s-o iau de acolo şi am pus şi benzină.

La sfârşit tipa şi-a cerut scuze, dar cu jumătate de gură. Când a fost să mă facă hoaţă, a zbierat cât pentru trei. O fi zis că n-are ce să regrete prea multe, că oricum, nu sunt decat o altă româncă. Poate am ajuns să sufăr de mania persecuţiei românilor. N-ar fi exclus.

După ce am terminat show-ul, plus pus benzina, plus acceptat scuzele, am intrat în maşină şi am înjurat mama lor nemţească în cea mai birjărească română. Şi nu e jignire mai mare pentru un austriac decât să-l faci neamţ. Poate ar fi meritat să le zic în faţă tot ce mi-a ieşit atunci pe gură, dar nu-mi stă în fire să mă dau în spectacol.

O bună bucată de vreme am refuzat să mai iau benzină de la vreun OMV. Cu o singură excepţie. De fiecare dată când am trecut prin Austria, am oprit la benzinăria respectivă ca să mă vadă tipele, în ideea că dacă au un capăt de conştiinţă, să le stea în gât la fiecare întâlnire amintirea gafei care au făcut-o. Din păcate ori nu le-am prins tura, ori au plecat de acolo, că nu am mai dat de ele.