TCM

Adică Traditional Chinese Medicine. Azi nu o să fie prea lung, pentru că nu am experiențe prea bogate în sensul ăsta. Totuși, mai pentru mine mai pentru alții, am atins în fuga calului subiectul. Probabil mâine, când o să vă povestesc despre farmacii, o să am mai multe de zis. Nu de alta, dar românul e român și când tușește mai urât sau îl doare spatele, merge la farmacist, nu la doctor. Chiar și dacă trebuie să joace mima cu el, ca să-i povestească ce-l dă de ceasu’ morții.

Pe cai, deci!

În prima zi în Beijing am fost duși și la un institut de medicină tradițională, unde s-au lăudat și ne-au și arătat poze pe pereți în sensul ăsta, că l-au tratat inclusiv pe tătuca Mao.

Ni s-a acordat fiecăruia o consultație gratuită. Atunci am crezut că au făcut gestul ăsta în ideea că pe urmă am fost beliți când am cumpărat medicamente. Vorbind cu cineva care a studiat mai la amănunt cultura chinezilor, am aflat că de fapt medicul chinez, cel adevărat care în vechime mergea prin pădure să adune ciuperci și rădăcini și făcea fierturi, nu era plătit decât dacă pacientul se însănătoșea. Ăsta da sistem eficient de sănătate. Nu sunt chinezii proști, doar fac uneori pe proștii, atunci când interesul le dictează.

Ce ți se întâmplă când te consultă un medic de medicină tradițională chinezească? Nu vă închipuiți că sare din prima pe tine și te umple de ace de parcă ar vrea să te transforme într-un arici. De fapt acupunctura e doar o ramură a TCM și se referă la tratament, nu la diagnostic.

Tipii susțin că omul are trei tipuri de puls și, în funcție de cum îl simte pe fiecare și de culoarea feței, ți se poate găsi hiba ce te macină. Toată procedura constă în a-ți ține câteva minute trei degete pe antebraț, cam pe la mijlocul lui.

Pe mine m-au nimerit cu ficatul și nu au stat prea mult pe gânduri până mi-au tras diagnosticul.

În anul de grație 2004 am debutat furtunos cu un picior rupt și două discuri sărite de la loc, ce m-au ținut în pat – poziția „cu ochii-n tavan”, cam pînă prin vară și m-au făcut să iau antiinflamatorii cu pumnii. După care am aterizat la spital cu transaminazele pe post de rachetă. Mi-am luat de la chinezi tratament pentru o lună, deși mi-au spus că ar trebui să fac cel puțin de trei ori pe-atât. După două săptămâni m-am simțit ca nouă și am renunțat. Că aşa sunt eu, mai deşteaptă. Mă tot bate gândul să mă reapuc de restul de medicamente, până nu expiră.

Ceea ce am primit eu a fost un extract de plante sub formă de granule care a trebuit dizolvat în apă fierbinte. Nu a avut un gust plăcut, dar nici ceva de genul să nu poţi să înghiţi.

Una dintre fetele cu care am lucrat a făcut un tratament pentru tensiune. De la ea am observat ce înseamnă să fii un adevărat pacient al unui medic TCM. Tipa a mers tot la 2-3 săptămâni la control, la spitalul de medicină tradiţională din Hangzhou. De fiecare dată a primit porţia de fierturi sigilate în săculeți de plastic, cam cum sunt perfuziile noastre. Punea de trei ori pe zi câte un săculeţ în apă fierbinte, până se încălzea conţinutul și îl bea, ţinându-se de nas şi terminând cu o strâmbătură. Ori dacă se manifestă așa o chinezoaică ce papă tofu împuțit, vă dați seama ce plăcere poate fi pentru un nechinez.

Am rugat-o să-mi ia tratament de la spitalul ei pentru cineva din România. Omul are tot felul de probleme de circulație, diabeturi și altele multe. I-am pus în mână diagnosticul doctorilor români, dar chinezul a zis că nu o să garanteze eficiența tratamentului fără să vadă bolnavul. Și așa a și fost. M-am întors în țară cu o sacoșă de punguțe cu amestec pentru fiecare zi, dar a cam fost apă de ploaie pentru respectivul.

Ce mi-a povestit fătuca se rezumă cam la următoarele. Tratamentele lor tradiționale sunt ca naiba de rele la gust, trebuie să fie luate o perioadă îndelungată de timp, dar repară fără efecte secundare. Ca preț sunt și mult mai ieftine decât medicamentele noastre. Bine, nu toate. Pentru că mâine o să vorbim despre ciuperci de sute de euro și care ajung în medicamente în concentrații de miligrame.