Şcolează-l pe chinezul care nu vorbeşte engleză
Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă vină să luaţi o mitralieră şi să radeţi tot ce întâlniţi în cale.
Poate mă supraevaluez, dar pretind că aş fi o persoană calmă. Numai că tot calmul ăsta durează săptămâni, luni, uneori ani. Vreme în care adun în mine şi îndes nervi şi frustrări care, când izbucnesc, devastează tot ce prind în cale. La primul job mi-am trecut în palmares o uşă de dulap scoasă de la locul ei cu tot cu balamalele din perete şi o imprimantă trântită de masă de au sărit din ea toate cele.
În China am fost foarte aproape de câteva ori să iau pe câte unul la bătaie, dar am preferat să ies afară şi să mă plimb prin curtea fabricii până îi apuca pe piticii de pe creier durerea de picioare.
Una dintre chestiile pentru care am aterizat acolo a fost faptul că au folosit cinci ani aplicaţia fără să le pese de rezultate. Într-un cuvânt, şi-au băgat picioarele în ea. Cineva le-a spus că trebuie să introducă ceva acolo, ei au luat-o ca pe o corvoadă în plus şi au făcut cum i-a dus capul. Numai că la un moment dat a apărut un controller care a avut pretenţia să poată calcula cât îl costă producţia. Care producţie nici nu era înregistrată în ditamai programul ce avea fix scopul ăsta.
Undeva, pe la mijlocul lui martie, 2010, deci la vreo cinci luni de la începerea proiectului, am reuşit să fac atâta curăţenie în sistem încât să încep să mă gândesc şi la modulul de producţie şi la cum să îi fac să declare timpii reali, nu aburelile standard trecute din vârful pixului în fişele tehnologice. Că nici de alea nu erau siguri.
După vreo lună de încercări, eşecuri şi chinuri, am ajuns la concluzia că-i putem da drumul. Moment în care tipul cu care lucrasem până atunci şi în care îmi pusesem toate speranţele, mi-a spus că el trebuie să aibă grijă de încărcarea maşinilor şi nu mai are vreme de mine.
Controllerul făcea la etaj ca leu-n cuşcă, ăstora li se rupea de programul meu. M-am dus la italianul de la producţie, individul le-a tras chinezilor nelipsita muştruluială şi le-a dat temă de casă să angajeze pe cineva care să-mi facă treaba, pentru că, într-adevăr, de tipul meu avea şi el nevoie.
S-au mişcat repede, băieţii. În două zile am avut învăţăcel. Numai că nimeni nu m-a întrebat dacă-l prefer verde-n dungi sau lila cu carouri. Om de lucru mi-a trebuit? Om am căpătat. Să mă spăl pe cap cu el, că altceva nu am putut face cu un student care nu le-a cunoscut producţia, nu a cunoscut aplicaţia, nu a avut experienţă şi, râsul curcilor, nu a ştiut o boabă de engleză. Ei între ei, la interviu, s-au înţeles perfect pe păsăreasca lor, dar le-a scăpat minusculul detaliu că ficioru’ trebuia să se converseze cu mine.
După ce am făcut ca trenu’ s-au hotărât să renunţe la faza cu studentul. Până la urmă chiar şi lor li s-a părut cam prea deplasată. Dacă totuşi l-au adus, i-au dat altceva de lucru şi mie mi-au dat un alt băiat, care până atunci a făcut cam aceeaşi chestie, dar in Excel.
Spre deosebire de student, ăsta a fost din categoria care pricepe ceva engleză, dar nu atâta cât să înţeleagă esenţa problemei. A mai ştiut să zică da sau nu şi, eventual, să numere până la o sută. Dacă am avut să ne comunicăm numere mai mari, am luat-o cătinel, pe cifre. Cel puţin la asta ne-am înţeles.
Prima întâlnire de lucru… M-am bazat pe tipul pe care l-am instruit până atunci că o să stea să traducă şi o să-i explice şi detaliile care ţin de producţia lor. După vreo jumătate de oră l-am scăpat în secţie, în ideea că revine în câteva minute şi am rămas cu ochii în soare mai bine de oră.
Dacă am văzut că nu mai am nicio şansă să merg mai departe în stilul ăsta, mi-a venit în minte google translate. Următoarea jumătate de zi s-a desfăşurat cam aşa. Am scris o propoziţie, tradusă la secundă de google. Pe urmă m-am uitat la reacţia tipului. Dacă l-am văzut dând din cap în plan vertical, am considerat că a înţeles ceva, dar nu am putut fi sigură şi ce, pentru că google traduce şi el cum poate, săracu’. Dacă a rămas în continuare cu privirea bovină agăţată de monitorul meu, a fost semn că google a călcat destul de rău în străchini şi l-a scos complet din context.
Faza cea mai dură a fost când, pe lângă revelaţia înţelegerii, a mai dat şi oareşce semne de nelinişte. Pentru că era un simptom nou, am dedus că ceva deosebit apăruse pe ecran, aşa că l-am întrebat ce scrie acolo pe unul care o mai rupea pe engleză. Băiatul mi-a răspuns că nu e tocmai frumos şi nu poate să-mi traducă.
7 Comments to “Şcolează-l pe chinezul care nu vorbeşte engleză”
Da-ti cu parerea!
te citesc in ordine sau pe sarite sau in reluare, ca tare mult imi place cum povestesti. Si imi mai place ca pari om dintr-o bucata, lucru cam rar in zilele astea.
Sa ai sanatate!
Ufff, și dac-ai ști de câte ori am mulțumit cerului ca nu am cum sa port arme letale! Până acum cred că eram ori împușcat de câteva ori, ori pe viață pentru omucidere multiplă. Dar hei, ai avut noroc, măcar au recunoscut (la un moment dat) că nu înțeleg. Ăștia d-aici nici asta nu vor să facă…
Google face si el ce poate
, mai bine te apucai tu de invatat chineza ca in baza chinezilor cine stie te trezeai cu un mongol, african sau cu oricare alta persoana care vorbeste o limba incalcita si numai engleza nu.
@ Nori: Multumesc de aprecieri. Vad ca am un cititor constant dintr-un orasel din Statele Unite.
@ Buntzi: Cand am citit faza ta cu mersul vostru la Jakarta ca sa participati la sedinta ce s-a mutat la voi pe santier si nu v-au anuntat, mi-am spus ca asta e una din categoria angajarii studentului care nu vorbeste engleza ca sa fie instruit de cineva care nu vorbeste chineza. East Side Story.
@ Ana: Am avut o tentativa sa invat limba asta, dar bine ca nu m-am apucat de ea. Ar cam fi fost pierdere de vreme, dat fiind faptul ca nu mi se mai arata iesiri prin zona
Eu sunt de parere cu engleza poti vorbi cu oricine, oare in 50 de ani cum va evolua aceasta limba?
@Costel
Eu n-as paria pe chestia asta nici macar in Romania. Cu atat mai putin in China. Ok, nu mai cunosc generatiile post-revolutionare, dar la cata scoala se face acum, nu cred ca mai mult de 30% dintre cei ce termina liceul sunt in stare sa poarte o discutie intr-o limba straina. Nu ma refer la fraze desperecheate si agramate aruncate pe mess.
Si unde mai pui ca noi am avut norocul sa accesam tehnologia IT si internetul inainte ca toate astea sa fie traduse in romana. La chinezi e exact invers. Au tradus totul in chineza si abia pe urma a devenit accesibil.
Abia in ultimii ani au inceput sa se mai deschida. Abia de vreo doi ani a dat partidul ordin ca trebuie sa creasca numarul vorbitorilor de engleza. Daca am invatat ceva in China, a fost limbajul semnelor. Pana am invatat sa cer pe limba lor apa si papa, in perioadele cand nu am avut niciun roman in zona, au fost weekenduri cand nu am deschis gura.
Pff, rabdare de mamut ai avut. Oricum, zici ca se petrece in Romania