Prin lume cu transportul în comun

Primul contact cu Elada a fost unul interesant. Interesant zic? Hm… Un înțelept chinez spunea odată că nu dorește nimănui să ajungă să trăiască vremuri interesante. În asemenea perioade poți avea parte de tot felul de surprize, unele nu prea plăcute, mai ales dacă ești o persoană comodă. Dar… interesante, în special pentru cineva căruia îi place aventura.

Cu toată gâlceava dintre Google și chinezi, după ce m-am prins de figură cu get directions de pe maps, nu am mai avut surprize în China. Din păcate asta a cam încheiat pentru mine perioada de romantism a descoperirilor, când m-am urcat într-un autobuz fără să știu unde ajung. Pur și simplu, am mers la derută și așa am ajuns să cunosc orașul. Pe urmă doar a trebuit să marchez pe hartă de unde plec și unde vreau să ajung și am primit toate combinațiile posibile de autobuze sau metrouri, unde a fost cazul.

Dar am revenit în bătrâna Europă, mai exact în leagănul civilizației ei. Și în prima seară, cu câteva minute de internet plătite cam prețul lor în aur, am încercat să-mi fac traseul de weekend.

Surprizăăăă! După nenea gogule nu am avut decât două variante. Ori merg cu mașina și m-am uitat în parcarea hotelului: nici urmă de mânzul meu. Ori o iau apostolește, cam ca lupta lui Făt-Frumos, zi de vară, până-n seară. Pentru că Atena e maaaareeee. O să vedeți în poze, când o să ajung să scriu despre subiect. Până la urmă am găsit o hartă a metroului, dar cam depășită. Abia în ultima zi m-a ajutat șefu-meu să dau de site-ul metroului și al companiei de tramvaie.

Ei, dragii mei, asta mi-a cam dat ideea să scriu despre cum poți să te deplasezi prin orașele pe unde am avut eu norocul să ajung. Că poate or mai fi și alți români care nu au bani de dat pe taxiuri, dar au dor de ducă.

Grecia, că e cea mai proaspătă în minte.

Atena – vreo trei linii de metrou, a patra e doar pe hartă, că în realitate nu e terminată. Cam tot atâtea sunt și de tramvaie. Am mai văzut și ceva autobuze prin oraș, dar nu mi-a explicat nimeni ce vor ele de fapt.

Prețul unui drum e de 1,5 euro. Biletul e valabil pe toate mijloacele de transport, cred că 90 de minute. Poți de exemplu să combini un metrou cu un tramvai. Prețul unui bilet pe 24 de ore e de 4 euro. Site-uri cu detalii: www.amel.gr pentru metro și www.tramsa.gr pentru tramvaie.

Italia, prețurile nu le-am mai actualizat de vreo doi ani, așa că nu o luați ca literă de lege. La cum îi știu pe italieni, mai bine vă pregătiți cu niște mărunțiș în plus, dacă vă bate gândul să încercați. Peste tot e disponibil google maps – get directions. Dar și găsiți hărți cu mijloacele de transport. La faza asta Italia e foarte bine pusă la punct.

Trenurile sunt regionale, unde biletele trebuie validate la urcarea în trec și sunt valabile o oarecare perioadă, în funcție de valoare. După mine sunt ieftine și de calitate. Un dus-întors pe o distanță de vreo 50 km costa în jur de 7 euro, la 100 km e la 10 euro. O grămadă de italieni le folosesc. La trenurile rapide se rezervă loc și sunt cam de 2-3 ori mai scumpe decât trenurile regionale.

Veneția – aberații de prețuri la orice vă lasă imaginația.
Mijloace de transport: vaporetto în zona lagunară și autobuze în Mestre (zona continentală) și pe insula Lido. Bilet de 12 ore = 15 euro, cred ca un dus e 5 euro. Gondola, în jur de 100 euro, tura.

Padova – autobuze si tramvaie. Bilet de o zi = 3 euro.

Verona – autobuze, bilet de o zi = 3 euro

Ferrara – autobuze, bilet cu o călătorie = 1 euro

Florența – autobuze. În mare orașul vechi poate fi bătut la pas, dar eu mi-am găsit un hotel mai ieftin într-o localitate din apropiere, așa că am avut nevoie. Bilet de o zi = 5 euro, liniile urbane se prelungesc până hăt, departe, în orașele învecinate.

Bologna – autobuze, bilet de o zi = 4 euro.

Milano – metrou, autobuze, tramvaie, trenuri. Bilet de o zi = 6 euro, valabil pe toate mijloacele de transport.

Unde nu am menționat și biletul de o călătorie nu vă închipuiți că nu există. Doar că nu m-am lovit de el. În general le prefer pe alea de o zi, pentru că mi se pare cel mai comod. Dacă stai să pui bănuț pe bănuț, cam îți rentează de la trei călătorii, în sus și de foarte multe ori mi s-a întâmplat să nu fac mai mult de 1-2, dar scapi cu o singură corvoadă de a sta la coadă și de a te căuta de mărunțiș. Plus libertatea de a te urca de oriunde și a merge aiurea, fără să mai stai să cauți de unde să cumperi bilet.

Germania – am fost doar în trecere de câteva ore prin Munchen și nu știu decât despre metrou. Biletul de o zi e 10 euro și e valabil până a două zi, la 6am, pe toate mijloacele de transport.

China – SF

Shanghai – Metrou, probabil și autobuze, dar nu am avut onoarea. Se plătește fie cu card prepaid RFID, pe care poți să-l încarci la orice stație și e valabil pe orice mijloace de transport. Călătoria e cam la jumătate în cazul ăsta față de biletul clasic. Nu știu însă cum se poate obține, pentru că eu tot timpul l-am împrumutat de la colegii chinezi. Bilete se iau fie de la automate, fie de la tantile care stau în cuștile de prin stații, dar care nu prea vorbesc englezește. Se plătește cumva la kilometri parcurși și trebuie să știi să le spui unde vrei să ajungi sau de ce valoare să îți dea biletul. Valoare care în general nu depășește 3-4 RMB și pe care ți-o poți socoti pe un site foarte meseriaș. http://www.exploremetro.com. Are și variantă de hărți pentru iPhone, pentru fericiții posesori. Eu încă mai aștept ziua când o să apară pentru Android. Găsiți aici nu numai Shanghai, ci o grămadă de orașe importante din Asia. V-am zis eu că e o altă lume.

Shanghai – Maglev: „tren” cu levitație magnetică, viteze de aproximativ 400 km/oră. Când l-au făcut, chinezii i-au pus în fund pe nemții cu care au lucrat. Pornind de la capete, s-au întâlnit la mijlocul traseului și când a fost să puna împreună cele doua segmente ale caii de rulare, au avut abatere de doar un milimetru. Nu l-am testat pentru că mi-a tras Zhang Min țeapă ducându-mă la Muzeul Științei și Tehnologiei. Tare supărată am fost pe fătucă la sfârșitul zilei, de am zis că nu o mai chem altă dată cu mine. Acu mă găndesc că poate nici n-o să mai fie altă dată. O să desfășor subiectul, când i-o veni vremea. Maglev-ul face în prezent legătura între Pudong International Airport și Pudong, pe undeva pe lângă Liujiazui. Probabil că în curând o să se extindă până în Hong Chao, pentru că acolo va fi un hub imens de comunicații. În toamna trecută un drum era 80 RMB, adică vreo 40 RON.

Beijing – metroul te lasă lângă orice punct de interes. Totul e să te descurci după aia. Vezi Ajunul meu de Crăciun. De la aeroport până la prima linie de metrou biletul de tren e 25 RMB, pe urmă 2 RMB, tarif unic și călătorești cât ți-e pohta. La fel ca și în Shanghai, la finalul călătoriei, nu poți să ieși prin turnicheți decât dacă predai biletul, care se refolosește. Sau dacă dai cu RFID-ul, în cazul în care îl ai în dotare.

Hangzhou – sunt în construcție primele 2 linii de metrou. Speram să le fi terminat până la ora la care scriu, dar sunt prea optimistă. Au reuşit să termine anul trecut trenul de mare viteză între Hangzhou şi Shanghai, aşa că totuşi rămân de admirat.

În rest, autobuze. Iarna și vara sunt mai scumpe, pentru că trebuie aer condiționat. Taxarea se face și cu RFID, dar nu poți să-l iei decât dintr-un singur loc. Se pare că e pe categorii de vârstă, pentru că am văzut de câteva ori în stații tineri și bătrâni făcând următoarea șmecherie. Tinerii urcau, își decontau călătoria cu cardul, după care îl dădeau bătrânilor care rămâneau în stație. Tot cu RFID poți să folosești și bicicletele primăriei, dar pentru asta trebuie să ai cel puțin 300 RMB credit pe el, în semn de garanție. Trecătorul prin oraș plătește la cutia milei, la urcare, între 1 și 5 RMB la autobuzele normale și cele turistice. Diferența e dată doar de faptul că la cele din urmă ți se povestește și în engleză care e următoarea stație și să fii atent să nu-ți lași lucrurile prin mașină. La cele „expres” tariful e de 3-4 RMB, iar în funcție de sezon și se plătește tot la cutia milei, dar la intrarea în stațiile respective. Astea sunt niște autobuze mai mari, cu distanțe mai lungi între stații și cu traseu cam de la un capăt al orașului până la celălalt. Sunt vreo 300 de linii, pe total, așa că aveți de unde alege, totul e să știți unde vreți să ajungeți. Problema e că hărțile din stații sunt doar în chineză. S-a apucat un băiețaș să facă o hartă în engleză cu google applications, dar dacă știi orașul și încerci să suprapui traseul pe harta respectivă o să-ți dai seama că pică cu aproximație la vreo două străzi depărtare de realitate. Dar get directions merge brici.

Hong Kong – e în China, dar e cu totul altceva. Mai mult ca sigur pentru că a fost aproape un secol al englezilor. Cuvântul de bază – „Octopus”. Un card RFID cu care poți în mare să călătorești, să mănânci la fastfood sau să cumperi ziare sau înghețată de pe stradă. Poți să îl iei de oriunde și să-l încarci așișderea. Dacă îl returnezi în mai puțin de trei luni plătești o penalizare de 7 dolari Hong Kong, HKD pe mai departe, dar deja ți-e recuperată de discounturile ce le ai peste tot pentru că o folosești.

Sunt câteva linii de autobuz care pornesc de la aeroport și se răspândesc în tot orașul. Sunt mai ieftine ca și dacă ai lua metroul de acolo: 40 HKD pentru autobuz, nu mai țin minte cât ar fi la metrou. Bașca peisajul arhipelagului și plimbatul în jungla de beton a orașului. Pentru autobuzele astea sunt hărți în aeroport. Pentru autobuzele de oraș nu am găsit ceva asemănător și nu vi le recomand, pentru că am avut aventura mea de noapte. O să vină și rândul ei la povestit. Ideea e că dacă nu știi orașul, e mai bine s-o iei cu metroul, pentru că ăla te duce în punctele importante. Necazul e că uneori te plimbi mai mult prin stații când schimbi liniile decât prin jurul a ce vrei să vizitezi. Prețurile și la metrou, ca la tot ce e în Hong Kong, sunt cam duble față de China. Un „dus” e în jur de 5-6 HKD, plătibil la numărul de kilometri, la fel ca în Shanghai. În bani românești, puteți aproxima, la fel ca RMB, 2HKD = 2RMB = 1RON.