新年快乐
Adică An Nou Fericit! China e deja în anul dragonului, noi mai avem vreo câteva ore până atunci.
N-am avut norocul să prind vreun revelion chinezesc în China. În 2009 am plecat spre România chiar în seara respectivă. Tot ce am putut trăi alături de chinezi a fost un imens foc de artificii care m-a însoţit pe tot drumul dintre Hangzhou şi Shanghai.
Cum mie îmi place să-mi imaginez tot felul de chestii, mi-am zis că toate pocnitorile pe o distanţă de aproape 200 de kilometri au fost trase în cinstea mea şi am fost la fel de fericită ca şi chinezii care le trozneau pentru a alunga spiritele rele din anul ce urma să înceapă.
Anul nou chinezesc e unul dintre puţinele momente de peste an când familiile au ocazia să se reunească. Încă de cu vreo lună înainte, la agenţiile de bilete se fac cozi… cât China. Ceea ce vedeţi în poză e ce au surprins cei de la www.china.org.cn în Ningbo, iar ăsta nu e un oraş tocmai mare. Adică vorbim de vreo 3 milioane în mediul urban, 6,5 cu tot cu suburbii.
Pe foarte multe calendare chinezeşti am văzut câte un copil durduliu şi cu pielea feţei neobişnuit de roz. Mi s-a explicat că puştiulică vrea să reprezinte anul nou.
Ce fac chinezii de Anul Nou? Păi chestii legate de familia reunită, masa îmbelşugată, de pe care nu pot lipsi colţunaşii şi, la Beijing, raţa specifică locului. Obiceiurile sunt multe, aşa cum şi China e mare.
Xin Nian Kuai Le!
One Comment to “新年快乐”
Da-ti cu parerea!






Superba poza. Chiar mi-am propus ca anul viitor revelionul sa il fac intr-o tara straina. E posibil ca acea tara sa fie China