Din ciclul “limuzina cu animale”

Sunt sigură că ştiţi pozele cu căluţul în Trabant, porcul sau viţelul în nu mai ştiu ce altă rablă.

Azi, în drum spre serviciu m-au depăşit ăştia. Cum între Timişoara şi Şag sunt două benzi, nu m-am putut abţine să nu mă trag mai lângă ei şi să-i pozez.

Nu ştiu exact câţi au fost. Cred că vreo opt-nouă. Înainte de podul de la Şag ne-au făcut cu farurile cei din faţă, că stătea potera la pândă. Au tras pralele pe dreapta şi nu se mai terminau de coborât din maşină.

O ia vremea razna?

Nu vremea ci domniile lor, jurnaliştii. Şi nici dintre ei, toţi, ci doar cei aflaţi în goana după senzaţional.

Tot ardeleanul de la ţară ştie că între 12 şi 14 mai sunt sfinţii de gheaţă ai ungurilor: Szervácz, Pongracz, Bonifácz şi că în 25 mai e Urban, sfântul viilor, care poate să aducă ultimul îngheţ al anului.

Citeşte mai departe…

Schwabenhaus – lucru nemţesc în ţară românească

V-am mai povestit eu că prietenii adevăraţi îmi încap să fie număraţi pe degetele de la o mână.

Ilie e unul dintre ei. Deşi am lucrat la aceeaşi firmă, eu am fost în Timişoara, el în Sânnicolau, aşa că am ajuns să ne cunoaştem în Italia şi acolo mi-a devenit frate întru hoinăreli. Cumva e normal să ne asemănăm. E mai tânăr doar cu patru zile. Ceilalţi zece ani nu se mai pun, pentru că de multe ori mi-a demonstrat că e mai matur ca mine, reuşind să-mi pună frână când m-a luat valul.

Se pare că în România ne e mai greu să ne vedem. Ultima oară a fost în urmă cu vreun an. Şi atunci, în Ungaria, pentru că am hotărât să ne întâlnim la Mako, la un gulyas la ceaun, la pensiunea de lângă podul Mureşului. De atunci tot ne ameninţăm când unul, când celălalt, că urmează să ne întâlnim, dar nu prea ne mai iese.

Ieri m-a sunat, de parcă ar fi simţit ceva:

- Hei, frăţică, să nu-mi spui că eşti în Timişoara!

Culmea, am fost. În 99,99% dintre cazuri, îmi pregătesc toate sarsanalele de joi seara şi vinerea plec la Curtici direct de la serviciu.

Am stabilit să ne întâlnim la jumătatea distanţei între Timişoara şi Sânnicolau şi i-am cerut o oră ca să am vreme să-mi termin curăţenia în bârlog şi să trag un duş, să scot praful de pe mine.

Undeva, la vreo treizeci de kilometri de Timişoara, pe drumul ce duce la Cenad, e Şandra. O localitate care în trecut a fost locuită de nemţi, la fel ca multe altele din Banat. În paranteză fie spus, Şandra rezonează oarecum în mine. Fratele mamei şi unchiul meu preferat a fost aici vreo câţiva ani preot.

Dacă o iei la stânga, pe aleea din faţa bisericii, ajungi la Schwabenhaus: o pensiune rustică, dar ridicată la rang de patru margarete şi care îşi ţine sus ştacheta de mai bine de zece ani. Citeşte mai departe…

Încă unul care s-a vrut AS

Date fiind cifrele de pe plăcuţă, sigur a mai plătit şi taxă de număr preferenţial. Ce să mai spun, cam aşa se întâmplă când te dai AS într-un domeniu în care nu ai ştiinţă. Ajungi să demonstrezi că eşti un ASSHOLE.

Cea mai bună apărare e atacul

Ştiu că sar calul cu poza asta, dar clopoţelul în sine nu mi se pare cu nimic mai aberant decât cucu’ lui Traian, dezvelit recent în faţa Muzeului Naţional de Istorie. Mă refer la împărat, nu la preşedinte. Ultimul îşi are, el, alte păsărele.

Cam tot la doi-trei ani suntem vizitaţi de grupuri de militante din gherilele lui Iehova. Taică-meu e definiţia cuvântului “fraier”, iar eu îi calc pe urme, ca să fie sigur că-s sânge din sângele lui. Lăsăm omul să-şi dea cu părerea de pământ, chiar dacă ne vine să tropăim mărunt deasupra ei şi să punem degetul pe trăgaci. Maică-mea, în schimb, e foarte intransigentă la faze de genul ăsta. Citeşte mai departe…

Am trăit s-o văd şi pe asta!

După părerea mea şi sunt sigură că mai sunt destui care să parieze pe asta, Poliţia e una dintre cele mai corupte instituţii. Şi tocmai ea şi-a ridicat poalele în cap şi şi-a tras cearceaful pe perete.

Acu’ doar timpul rămâne să ne demonstreze c-o fi pe bune sau c-o fi ca în maxima unui amic, doctor hâtru de Bucureşti. Cică “în această instituţie nu se beau flori sau bomboane”.

Freak show botanic, după un an

În martie, anul trecut, vă povesteam entuziasmată despre achiziţiile mele verzi. Click aici, pentru împrospătarea memoriei.

Ei, a trecut un an nu numai peste noi, ci şi peste ele. Un an interesant, o iarnă cumplită. Bilanţul, în ordinea intrării în scenă din episodul anterior, e cam ăsta:

Caco aca Diospyros Kaki. Nu a supravieţuit nopţilor geroase, demne de o ţară nordică. De cum anul trecut, după plantare, a fost pornit să facă şi fructe. Şi chiar şi-ar fi dus planul la îndeplinire dacă nu ar fi dat nişte insecte peste el, acum nu a mai dat nici măcar dintr-un mugur. La fel a făcut şi frate-său, sălbatecul, cel ieşit din port-altoiul primului pom ce l-am cărat din Italia.

Banana Shrub Michelia Figo. A trecut cumva peste iarnă. I-au căzut mai multe frunze decât i-au crescut peste vară, dar măcar trăieşte. Încă stă la ascunzătoare, împreună cu muşcatele cu care a iernat. O să iasă la lumină când nu va mai fi niciun pericol de îngheţ. Citeşte mai departe…

Un curcubeu cât cerul

Cu câteva minute în urmă, din faţa casei mele.

Din păcate tocmai mi-a crăpat calculatorul pe care am softul de prelucrat poze, că altfel v-aş fi servit şi o panoramă cu semicercul refractat.

O fi, n-o fi??? Despre gazul de şist

Am primit azi pe email chestia de mai jos. Nu sunt adepta teoriilor apocaliptice sau conspiraţioniste, dar când faza se întâmplă atât de aproape de locul unde trăiesc, parca ceva mi se aprinde sub scaun.

Vă promit că studiez la detaliu problema şi vă spun şi vouă la ce concluzie am ajuns.

“ATENTIE!VIATA NOASTRA E IN PERICOL! ACEASTA NU ESTE O GLUMA PROASTA!

Aceasta este o atentionare foarte serioasa si va rog sa o trimiteti tuturorcunoscutilor, prietenilor si apropiatilor pentru a ne opune prin mitinguri legalesau chiar referendum local inainte de a se incepe forarea primelor sonde prinMetoda Fractionarii Hidraulice pentru ca s-au aprobat deja forarile deextragere a gazelor de sist in judetul Arad (Curtici si Adea in prima faza) iar apa noastra va fi otravita in cadrulacestei tehnologii criminale cu un amestec de peste 590 de substante chimicefoarte otravitoare, multe dintre ele cauzatoare de moarte. Sunt numai 7kilometri intre Curtici si linia de fantani care alimenteaza tot Aradul cu apa.Credeti ca va pune cineva bariera sub pamant pentru a nu se amesteca apeleotavite cu cele din care se alimenteaza Aradul? Si apa otravita se evapora cande cald afara asa ca s-ar putea sa avem ploi acide cum nu am mai avut daca nu neopunem acestor tipuri de sonde. Ati auzit cu totii de circuitul apei innatura, de circulatia apelor freatice sub pamant. Nu stiu cati cunoasteti catot Municipiul Arad este alimentat cu apaprintr-o cascada de fantani de la Socodor pana la Zimandul Nou care extrag apadin panza freatica si o livreaza catre Arad .Apa noastra de la robinet de acolo este. Este bine sa ne opunem inainte sacurga otrava prin robinetele noastre. Mai jos aveti un film documentardespre efectele reale intamplate oamenilor ca si noi care nu au stiut sa se opunala timp acestei tehnologii.

Video:”GASLAND” – OTRĂVIREA VOITĂ A APEI

Undocumentar despre METODA FRACŢIONĂRII HIDRAULICE

http://gandeste.org/usa/gasland-otravirea-voita-a-apei-metoda-fractionarii-hidraulice/20943

SUA este impanzita de sonde de gaz prin fractionare hidraulica.

Localitati parasite, sonde si instalatii peste tot, pepamanturile oamenilor, in spatele curtilor, cimitirelor, oraselor.

Se imprastie gaze otravitoare peste tot. Oameni bolnavi cuprobleme neurologice de la chimicalele volatile folosite in procesul deextragere.

Apa otravita si toxica. Panzele freatice contaminate, rauricontaminate, pamanturi otravite.

Oamenii au incercat sa filtreze totusi aceasta apa care nu ebuna nici de spalat. N-au reusit nici cu cele mai performante instalatii.Chimicalele au topit membranele de la filtre.

Oameni bolnavi, animale care-si pierd parul, orase si localitati parasite,oameni tratati cu dispret si ironie … Americaanului 2012.
Astazi este si mai rau si este pe cale sa seintample si la noi in Romania in 3 zone la inceput: Barlad-Vaslui, Dobrogea,Bihor-Arad-Timis, adica zonele cu cele mai mari panze de ape freatice deadancime.

Zonele din România programate pentru exploatare prin fisurarehidraulică:

BARLAD (VASLUI)

Voivozi (Bihor)

Tria (Bihor)

Baile Felix (Bihor)

Tulca (Bihor)

Adea (Arad)

Curtici (Arad)

Periam (Timis)

Biled (Timis)

Paulis (Timis)

Parta (Timis)

Buzias (Timis)

Crai (Timis)

Macin (Tulcea)

Babadag (Tulcea)

Capidava (Constanta)

Eforie (Constanta)

Costinesti (Constanta)

Vama Veche (Constanta)

Adamclisi (Constanta)

Primaria din Barlad a cerut consultarea populatiei inainte de inceperea forarilor.Poate ar fi bine sa solicitam public Consiliului Judetean Aradconsultarea tuturor locuitorilor judetului Arad inainte de forari deoarece viata nostrasi apa pe care o bem este chiar o problema care ne intereseaza pe toti.

Va rog foarte mult sa trimiteti tuturor cunoscutilor aceasta solicitarede organizare a unui referendum local (pe judet) in aceasta problema.

Va multumesc!

“

Nu, nu m-am dilit

Cu postul anterior fac un mic experiment. Luați-o ca pe o curiozitate de femeie.

M-a contactat cineva să-i vând spațiu pentru un articol de SEO. Nu știu prețuri, nu mă interesează să scot bani din blog. Chiar dacă am mai scris de bine pe ici, pe colo, de unii, de alții, am făcut-o pentru că mi-au trezit curiozitatea sau m-au convins cu calitatea. Cum n-am avut rețineri nici să dau de pereți cu cei care m-au călcat pe coadă.

Oricum, subiectul e unul arzător și mă înspină să văd dacă o să îmi crească traficul din cauza asta. Sper să nu pățesc la fel ca și cu plugin-ul de dofollow, când m-am umplut de comentarii aiuristice.

Chiar, cam cât ar costa publicarea unui articol ca cel de dinainte?

Piata de piese auto VW aftermarket si originale

In topul masinilor, cele mai utilizate in Romania sunt Opel, VW, Dacia si urmate de Skoda. Acest lucru face ca si piata de piese auto VW sa fie mare si sa aiba un trend in crestere.Pentru cei mai multi care detin un VW, acest lucru este benefic, deoarece concurenta creste calitatea produselor si scade pretul acestora. Majoritatea autoturismelor care ies din fabrica sunt montate cu aproximativ 60% piese aftermarket, restul fiind produse originale. Cele mai de calitate piese in general sunt cele originale , insa acestea nu trebuiesc confundate cu piesele aftermarket ce sunt produse de firme, ce nu se monteaza din fabrica pe masini.

Aș spune că se întâmplă lucruri paranormale…

… dacă nu aș avea și explicația. Din păcate nu am și poza, dar am jurat să nu mai merg nici la toaletă fără aparatul de fotografiat.

Vă rog să nu mai râdeți de mine când vă spun că microundele nu sunt sănătoase.

Stăteam toți liniștiți în pauza de prânz și ne îndeletniceam cu încântarea papilelor gustative când, deodată, bang! și sute de schije de șrapnel și stropi de mâncare se împrăștie peste noi.

Colegul a cărui caserolă de sticlă termorezistentă a explodat, a rămas cu furculița în aer și cu ochii țintă pe grămada de cioburi și spanac din fața lui.

Când ai de-a face cu indienii

Promisesem să vă învăț să faceți „lapte acru”, dar nu sunt în stare. Cel puțin nu după ce mi-au făcut indienii în dimineața asta. Așa că trebuie să mă spulber pe ei.

Am un coleg indian, băiat de gașcă, șmecheraș și glumeț, gata să ajute pe toată lumea. El mi-a fost primul contact cu civilizația respectivă și a pus o bilă albă în bol. Al doilea indian cu care am avut de lucru a fost consultantul pe care l-am avut vreo două zile să-mi explice ce vrea modulul de service din aplicație. Brici, băiatul. Deci încă una deschisă la culoare. Noa, pornind de la ăștia, m-am așteptat ca lucrurile să meargă strună, pentru că am lucrat cu o firmă indiană care ne făcea modificări în aplicație.

Asta a fost părerea până am ajuns să dau cu capul în ei. După aceea, în optimismul meu de copil cretin, am crezut că sunt un caz izolat și că, renunțând la ei, terminăm cu problemele. Am făcut contract cu producătorii direcți ai aplicației, să ne facă ei modificările. Sunt mai scumpi decât indienii, chiar mult mai, dar am zis că o să avem calitate. Numai că și ei lucrează cu programatori indieni.

Așa că, mai jos aveți un fel de „worst of” al experiențelor mele indiene. N-are importanță cu care dintre firme, pentru că efectul e același. Citește mai departe…

De azi nu mai mănânc plastic

Promit să revin la China, de săptămâna viitoare. Acum am niște chestii care mă înspină și până nu-mi fac numărul cu ele, nu am pace.

Ceva mai încolo o să mă bat și cu niște indieni. Asta îmi era în program pe ziua de azi, dar de dimineață m-am enervat pe laptele din cutie îndeajuns ca să-mi dispară dintele ce-l aveam pregătit pentru fârtații de pe malul Gangelui.

Vreo săptămână nu am mai dat pe la garsonieră. Am plecat val-vârtej, fără să mă mai uit în urma mea. Ieri am revenit și am găsit pe frigider o cutie de lapte, din care folosisem jumătate înainte de plecare. Mi s-a părut cam dubios că arată prea bine. La cum am crescut cu vacă în grajd, cam știu etapele de evoluție pe care le prezintă laptele, odată scos din uger. Conform experienței mele, cutia ar fi trebuit să fie cel puțin umflată, dacă nu explodată, iar conținutul acrit și împuțit. Citește mai departe…

Când prea-plinul dă pe dinafară

Eram la al doilea job din cariera mea post-studențească, la o firmuliță de soft din Arad. Pe principiul că schimbarea e mama progresului, patronului i-a venit strălucita idee să ne mute din incinta fabricii lui, într-o locuință pe care o avea inchiriată pe post de casă de oaspeți.

Nimeni nu s-a gândit că scurgerea și canalizarea clădirii respective sunt făcute pentru o familie normală, eventual pentru câțiva locatari temporari, nu pentru douăzeci de funduri căcăcioase. Numai bine și frumos, într-una din zile am început să observăm că tot mai greu se scurge apa din ambele băi. În altă zi, după ce o colegă s-a spălat pe mâini, apa a răbufnit înapoi, prin cada de la duș.

Punctul culminant a fost într-o dimineață. Citește mai departe…

Din nou despre analize economice

Două chestii care, la noi, sunt pe toate gardurile, în oricare dintre sensurile pe care vi le puteţi imagina. Dar de ce n-aş zdrăngăni şi eu din tastatură pe lângă ele?

BBC, citat de radio, citat de ziare, citat de oricine vă place domniilor voastre, că doar e să ne plângem de milă, a publicat azi un studiu făcut de Organizaţia Internaţională a Muncii, în care se compară salariile medii din ţările de la cele ceva mai răsărite până la cele super-beton. Alea din echipa naşpa-rău sunt lăsate pe tuşă, ca să nu strice decorul.

Când am auzit în seara asta ştirea, primul gând m-a dus la Japonia şi m-am aşteptat să fie în vârful grămezii, pe principiul că la preţuri mari, salarii pe măsură. Numai că englezii sunt băieţi şireţi şi nu au dat datele din vârful pixului, ci le-au ajustat cu costul vieţii. Asta, pentru a-i da posibilitatea celui ce vrea să mai şi rumege nişte cifre date pe tavă. Cu alte cuvinte, nu e atât de important cu cât bănet te alegi pe statul de plată, fie el şi într-o monedă-etalon, ca să fie loc de comparaţie. E mult mai interesant de văzut cât de mişto e să trăieşti într-o ţară sau alta. Citește mai departe…

Sâmbăta ruşilor

Cu greu, dar am reuşit. Am convins-o pe maică-mea să renunţe la buletinul vechi de douăzeci şi… de ani pentru noua carte de identitate care să-i permită să treacă frontiera. Primul motiv de refuz, eu i-aş zice încăpăţânare, a fost că în buletin are grupa sanguină. Cum răspunsul a fost “niciodată”, atunci când am întrebat-o de câte ori s-a folosit în viaţă de grupa sanguină din buletin, a trebuit să găsească alt motiv ca să nu renunţe la documentul din anii tinereţii. Ăsta a fost cipul cu 666. Din fericire, cartea de identitate nu are aşa ceva, aşa că nici asta nu a stat în picioare.

Am ademenit-o promiţându-i că o s-o duc la Bekescsaba, să se plimbe pe strada ce duce de la gară la piaţă şi la Centrum Aruhaz, traseul libertăţii şi al bunăstării pe care reuşeam să-l facem tot la vreo câteva luni, în urmă cu vreo treizeci şi mai bine de ani. Mai precis atunci când onor miliţienii din Curtici socoteau că am fost destul de cuminţi ca să merităm să primim pentru câteva zile permisele de mic-trafic şi să facem o ieşire până în primul oraş din Ungaria.

Nu că nu regret comunismul lui Ceauşescu, pur şi simplu urăsc vremurile când am fost prizonieră în propria ţară. Nici nu încerc să-i înţeleg pe nostalgici. Ori le-a fost bine din cauză că făceau parte din sistem, ori nu au cunoscut până în ’89 că se poate şi altfel.

Am fixurile mele peste care nu pot sa trec. Nu mă interesează să ajung în State tocmai din cauza paranoiei lor cu acordarea vizelor. Sunt o fiinţă liberă şi aşa cum nu accept să fiu ţinută pe loc de politica propriului stat, nu accept nici să fiu prima dată privită ca un posibil infractor. Într-o casă ori într-o ţară unde nu sunt binevenită, pur şi simplu, nici pe mine nu mă interesează să intru.

Ieri am ajuns s-o scot pentru prima dată pe maică-mea în Ungaria. N-a fost Bekescsaba, a fost Szeged, pentru că a trebuit să cumpăr ceva ce am văzut acolo cu vreo câţiva ani în urmă.

Din amintire în amintire, mi-a povestit că intr-o sâmbătă s-a dus la Bekescsaba cu o vecină. Citeşte mai departe…

Asiapads

La un moment dat cineva mi-a comentat la postul despre cumpărăturile în China, cum că el ia electronice de la Asiapads. După aceea am observat că măcar la două-trei săptămâni apare câte o căutare despre Asiapads. Deci sunt cunoscuţi. Nu am citit chestii de rău despre ei. Pe ici, pe colo lumea se mai plânge de calitatea produselor chinezeşti, dar asta e. V-am mai povestit eu că de obicei cumperi ce plăteşti.

Nu mai ştiu la care post m-am trezit cu câteva comentarii, iar legate de site-ul ăsta şi, mergând pe firul problemei, am prins că vin de pe acelaşi ip de Spania. Ca atare m-am burzuluit la “personajele” în cauză, pentru că mi-am dat seama că e vorba de unul şi acelaşi individ, posibil agent Asiapads.

Cum un păcat recunoscut e pe jumătate iertat, persoana din spatele pseudonimelor şi-a pus cenuşă-n cap şi aşa am aflat că vorbesc cu Michelle. Care Michelle e chiar mai mult decât am crezut, fiind una dintre proprietarii Asiapads.

Chestia asta m-a făcut curioasă şi, trecând peste iritarea iniţială, am vrut să cunosc povestea mai îndeaproape şi pe oamenii din spatele ei.

Aşa am aflat că e vorba de citeşte mai departe…

Umor ardelenesc

Departe de viteza de reacție pe care o are olteanul când e să-ți dea o replică hâtra, dar departe și de mârlănia miticească pe care mai nou tembeliziunile o ridică la nivel de artă prin tot felul de emisiuni și seriale, ardeleanul are stilul lui propriu de umor.

De cele mai multe ori nici nu trebuie să se străduiască pentru a stârni zâmbete. E destul că-și face treaba îl stilul lui, ardelenesc.

M-a distrat ieri dorința unor clujeni de a înființa partidul fraierilor. Oamenii au dreptate în ceea ce pretind. De douăzeci de ani tot suntem luați de fraieri, așa că ăsta ar fi un partid care ne-ar reprezenta.

Tot spre umor virează și încăpățânarea ardelenilor de a le vorbi oamenilor pe limba lor. Că poate așa or pricepe.

Cu vreo opt ani în urmă în fiecare lună am făcut un drum de Cluj. A fost o perioadă în care toate autobuzele din oraș au fost inscripționate cu o reclamă la agenția de detectivi “Pînda SRL” M-a distrat la culme faza, dar trebuie remarcat că tipii spun răspicat și pe românește cu ce se ocupă, într-o țară în care nu te mai poți apăra de firme cu nume cât mai străinez cu putință.

Ca tuturor firmelor de detectivi, se pare că și visurile de mari investigații ale ăsteia s-au spulberat și a terminat lamentabil ca o firmă de pază. Nici nu știu dacă mai există sau nu. Stickerul respectiv l-am găsit anul trecut în centrul Clujului, lipit pe geamul unui spațiu de închiriat, care părea lăsat în paragină de o grămadă de vreme.

Că or mai funcționa sau nu, asta e prea puțin important. De remarcat cât sunt de la obiect în mesajul pe care îl transmit: “Nu fura!” Că noi stăm la pândă.

Atmosferă idilică în lunca Mureșului

O dimineță superbă de început de mai, când verdele stă să explodeze din orice mugur și mireasma pomilor înfloriți îmbată simțurile. Așa începe povestea auzită de la prietena mea despre satul în care tatăl ei a fost medic.

În astă dimineață se primește la poștă un telefon din care centralista înțelege doar că la amiază vine elicopterul și trebuie să fie așteptat în luncă. Femeia dă fuga într-un suflet la tov’ primar și ii spune minunea ce va să dea năvală peste ei.

Stă primarul, cugetă, o întoarce pe toate părțile. Deh, nu în fiecare zi vine elicopterul în satul lor și tocmai azi nu prea îi vede motivul. Nici nu are curaj să dea telefon la Partid pentru informații suplimentare pentru că ar da dovadă de nehotărâre. Doar i s-a spus clar ce și cum, fără să i se mai precizeze și de ce. Dar asta, oricum, e în spiritul vremurilor.

Până la urmă face legatura cu o delegație de mari tovarăşi de la Bucuresti ce e venită de câteva zile la Arad. Citeşte mai departe…