Prima scanare s-a întâmplat în urmă cu 22 de ore. Văd că bagă la greu: de trei ori pe zi, în ritm de două pagini pe minut.
În cazul că-mi vine să merg să le sparg geamurile, îi găsesc în Florence, Oregon. United States of America – “the land of the free”.
Chiar nu mai stiu cum mi-am amintit de chestia asta.
În ultimii doi ani am avut parte de stres cu grămada şi după fiecare tură de scos peri albi la propriu, cam aşa, la vreo două luni după, m-am trezit că e îndeajuns să-mi trec degetele prin păr ca să mă trezesc cu o grămadă de fire în pumni.
Nu mai ţin minte cine mi-a recomandat tratamentul ăsta în urmă cu nişte ani, dar rareori am avut nevoie de mai mult de o singură aplicare. Citeşte mai departe…
Merg mai departe cu seria despre furtişaguri pe mapamond. Mi-am amintit despre cum am fost eu de partea cealaltă pentru câteva zeci de minute. Ce pot să vă spun după toată tărăşenia e că, pentru un om care nu poate concepe să ia ce nu e al său, nu poate fi situaţie mai absurdă şi mai umilitoare decât să fie luat drept hoţ.
Prin primăvara lui 2009, în drum spre Italia.
Cred că din toată Austria, eu m-am dus probabil în singura benzinărie care avea o pompa defectă şi m-am oprit drept la aia. Că aşa am eu norocul la ghinioane.
N-am dat importanţă faptului că pompa nu a fost pe zero. Am mai văzut chestia asta şi în România: în momentul în care ridici furtunul, pompa se resetează şi porneşte. Aici n-a făcut nici una, nici alta. Am pus furtunul la loc şi am încercat alt furtun de benzină, de la aceeaşi pompa. Nici cu ăla n-a pornit.
Am dat maşina pe spate să mă mut la altă pompă, moment în care a ieşit o tipă, zbierând la mine. Noroc că a făcut-o în engleză, aşa că am înţeles că vroia să merg înăuntru pentru că m-a prins pe cameră că am luat benzină şi în urmă cu zece minute şi plec fără să platesc. Citeşte mai departe…
E o zi complet aiurea! De fapt vorbesc de cea de ieri, pentru că e trecut de miezul nopţii.
Mi-a trebuit să-mi aduc din China o plapumă de mărimi anormale şi m-am apucat să-i fac un set de lenjerie de pat pe măsură. Am lucrat toată după-masa la chestia asta, plus alte flecuşteţe ce au trebuit cusute şi pentru care mi-a fost lene să scot maşina din cutie. Când am terminat, am măsurat şi mi-am dat seama că a ieşit cu cinci centimetri mai scurtă decât trebuia. Drept e că înainte am măsurat doar o dată şi am tăiat de mai multe ori, adică exact invers de cum zice la proverb.
Maică-mea, sărăcuţa, a stat lângă mine şi ba mi-a făcut galerie, ba a mai ţinut de-un colţ. Când a văzut rezultatul s-a luat cu mâinele de cap, iar eu n-am fost în stare decât să îi dau o replică dintr-un film vechi. I-am zis “mamă dragă, dup-atâta trudă, ne-am ales c-o budă”. Oi vedea în weekendul următor cum oi drege busuiocul. Citeşte mai departe…
Cică doi mayaşi stăteau la o bere. La un moment dat unul îl întreabă pe celălalt:
- I-auzi, băi, da’ de ce n-ai cioplit mai departe de 2012?
- Păi, mi s-a tocit dalta şi cel cu scula de ascuţit s-a mutat din sat.
- Hm, zise celălalt, scărpinându-se la ceafă. Cred că cineva o să se sperie foarte tare peste nişte ani.
Recunosc, prin 2004, când am aflat despre chestia asta, am citit una-alta, dar m-am dumirit relativ repede că totul e o abureală. Acum vreo trei ani am mai avut o discuţie cu cineva, persoană foarte documentată în domeniu. Citeşte mai departe…
A intrat la noi în casă în urmă cu cincisprezece ani. Un căţel într-o cutie de biscuiţi. Ne-a invadat din prima clipă sufletele şi pe urmă fiecare colţişor din casă.
I-am spus Rajko. Am zis că toată lumea dă câinilor nume americane. Al meu trebuia să fie altfel pentru că era al meu. Şi mai e şi vorba că nimeni n-a văzut cal verde şi sârb cuminte. Nu ştiu dacă a fost prostioară pe care să n-o fi făcut.
A fost cel mai credincios câine. De azi, de la amiază, e îngeraş.
La revedere, prieten drag. See you on the other side.
Din când în când, ce-i drept, nu foarte des, mă trezesc cu câte un cititor care pur şi simplu îmi devorează blogul şi atunci nu îmi mai încap în piele de bucurie. Pur şi simplu mi se încarcă bateriile pentru câteva luni şi mi se suflă vânt din pupa. Citeşte mai departe…
Mulţumesc celor care mi-au dăruit câteva momente din vieţile lor şi şi-au dat cu părerea despre ce să fac în continuare. Răspunsurile lor arată cam aşa şi o să încerc să le respect dorinţele. Cât despre ultimul punct al chestionarului, unde ceream să scrieţi ce vă trece prin cap, “toporul” a fost piesa de rezistenţă.
Deci, în ordinea numerelor de pe tricou…
Hai, că acuşica-i anul de când prestez p-aici. Dacă m-aţi fi întrebat acum doi ani ce e şi cu blogăreala asta, aş fi zis că e o tâmpenie să scrii de unul singur şi fără rost. 
Numai că într-o noapte de decembrie mi s-a pus pata, când am văzut anunţul lui Betzy pe zăcurtici.
Nu e chiar ca urlatul la lună plină, în miez de noapte. Din când în când se mai găseşte câte unul să îmi comenteze. Nu prea mi s-a băgat de vină, dar când toată lumea te laudă, parcă nu e tocmai ok.
Azi mă supun judecăţii voastre şi vă provoc să vă daţi cu părerea. La treabă, vă rog!
Create your free online surveys with SurveyMonkey, the world’s leading questionnaire tool.
Nu trebuie să citiţi mai departe. Asta a fost tot pe azi. Multumesc!!!
Mi-am rupt nopţi întregi din somn ca să scriu despre China şi Indonezia şi a fost destul să pun pe blog ameţeala aia cu bomboanele de liquirizia, ca să explodeze căutările. Oare o fi plăcând lumii gustul respectiv? Sau poate tocmai pentru că nu place, oamenii încearcă să afle de ce să se ferească. Se vede că grosul căpşunarilor e mai repede în Italia. O singură căutare e după liquorice. Nimic în germană sau spaniolă sau cine ştie ce altă limbă în care ne mai blagoslovesc concetăţenii UE.
A, mai am un subiect cu care am rupt gura târgului: postarea despre gnocchi. Îmi vine să plâng de ciudă. Sunt poate mii de bloguri culinare şi doar câteva despre China. Şi pe mine mă nimeresc oamenii căutând chestii de potoale. Nici măcar de din alea chinezeşti, că şi despre ele am mai scris pe ici, pe colo. Or fi exotice şi nu ştie lumea de ele? O fi şi varianta asta, ce să zic. Destul şi bine, în nici jumătate de lună gnocchi a ajuns pe locul 20 din peste 700 de expresii unice.
Probabil că se pregăteşte lansarea unui nou sezon de Dr House. Iar foarte multă lume îl caută şi dă la mine pe blog de o altă tâmpenie.
Cam în fiecare zi am câţiva care caută cele trei chestii. Plus cumpărături din China, cu toate variantele.
Şi totuşi, mai caută lumea şi după numele meu. Asta înseamnă că îşi aduc aminte de mine, după ce au trecut pe aici mai cu atenţie, mai în fuga calului, fiecare după vreme şi preferinţe. La început au fost mai dese căutările, acum din ce în ce mai rare. Oare să-mi fi fidelizat „fanii” şi să fiu într-o perioadă de pauză? Greu de spus.
Cam aşa arată all time top30 al căutărilor, în valori absolute, conform lui Google Analytics. Citeşte mai departe, că e de râs…
Aviz amatorilor de chilipiruri grase pe internet.
E printre primele ţepe trase cu ajutorul internetului. Atât de veche e încât primele exemplare sunt chiar de dinaintea lui şi au circulat în plicuri cu timbru lipit în colţul din dreapta-sus. Pe urmă s-a mutat în cyberspace pentru că viteza e mai mare şi costurile tind spre 0.
Eu, cel puţin, o ştiu de vreo zece ani şi era deja de domeniul folclorului când am auzit de ea. Azi am dat cu mătura prin spamul din hotmail – n-am mai făcut-o de vreo lună – şi am găsit acolo vreo cinci bucăţi. Interesant. Ca şi pomelnicele de bancuri ce circulă din mail în mail, şi astea revin cam cu o ciclicitate de cinci ani. Oare atât de scurtă să fie memoria generaţiei „internet”? Sau tipii se bazează că vine din urmă un alt contingent de posibili fraieri, care n-au auzit de păţaniile mai bătrânilor din branşă.
Îi spune tanzaniană pentru că pe acolo a început sau, dacă nu a fost aşa, pe acolo s-au întâmplat cele mai nasoale dintre faze. Citeşte mai departe…
Azi, una din ciclul “scleroza e în floare”. Cică mi-am pierdut pașaportul. Nu mi l-am găsit înainte de plecarea în Grecia, dar asta nu mai e o tragedie de când în UE se merge doar cu buletinul. Problema mea a fost cum le spun celor de la firmă că stau cu biletul de avion plătit și viza de Indonezia emisă pe un număr de pașaport pe care nu-l mai am. Am câine, așa că aș fi putut da vina pe el, sărăcuțul, că mi l-a mâncat, dar nu-mi place să mint.
Ultima fază pe care am ținut-o minte legată de atarele document a fost că l-am scos dintr-un rucsac, dar de acolo mi s-a rupt filmul. Cum am ajuns duminică acasă, am început să caut prin celelalte, în ideea că am făcut-o ca să îi schimb locul, am întors toate lucrurile cu susu-n jos, dar nici urmă de el. Într-un târziu mi-a trecut razant pe lângă un neuron mai odihnit gândul că după ce l-am scos… Citeste mai departe…
Adultul e ceea ce modelează în el adulţii din vremea copilăriei lui. Într-un copil poţi să zideşti sau să distrugi. E din carne şi oase, dar e mai firav decât un fir de iarbă. Mintea lui e un burete care absoarbe inconştient şi peste ani ecouri din pruncie îi reverberează în acţiuni.
Vă mai aduceţi aminte că prima mea tentativă de a-mi face un rost în viaţă a fost să devin pădurar? De curând am găsit şi explicaţia gestului. Citeste mai departe…
“Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micşorata,
Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderata şi controlata, şi
Ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat
pentru ca Roma sa nu dea faliment.
Oamenii trebuie si înveţe din nou sa munceasca în loc sa traiasca pe spinarea statului.”
( Cicero , anul 55 înainte de Hristos)
În ultimul an de facultate am avut un curs de filosofie. Mi-au rămas vii în minte cuvintele profesorului: “indiferent de orânduirea socială şi de etapa progresului tehnologic, omul a avut, are şi va avea aceleaşi nevoi, calităţi, defecte şi speranţe.”
… să iau la băşcălie 911 în postarea cu Domino Factor. Ce ţi-e şi cu intuiţia asta feminină. Data viitoare când mai aveţi de pariat pe vreun meci de fotbal, mai întrebaţi-mă şi pe mine. S-ar putea ori să vă pară rău, ori să nu vă pară. Altă variantă nu prea văd. Egalul tot în prima categorie se înscrie, pentru că eu joc doar cu victorioşii. (In my dreams)
Ei, fraţilor, cum se învârteşte roata istoriei… Unde sunt poeţii, matematicienii, astronomii lumii arabe medievale? Gândiţi-vă că până la Renaştere de multe ori ne-au dat clasă. Ce s-a întâmplat cu civilizaţia asta? Nu îmi vine să cred că sălbaticii de azi sunt urmaşii lor. Mai repede sunt triburi ridicate din deşert şi evoluate la nivelul la care am fost noi în perioada Inchiziţiei. Citeşte mai departe…
Sau cum să extragi din pizza nu numai calorii, ci şi material de ştiri.
Mi-am amintit de chestia asta de dimineaţă şi mi se pare un subiect mai uşor, de weekend.
Primul şef american pe care l-am avut la Vagoane a fost un personaj foarte interesant. Maior în rezervă al US Army, absolvent de Drept şi Ştiinţe Economice, panamez la a doua generaţie în State, deci, pe undeva latin, ca şi noi. Pe unde trecea tipul, radia o undă de siguranţă. Ne-a asigurat că atât timp cât va fi el în firmă, nu va fi dat nimeni afară pe motiv de reduceri de personal. Dar ne-a şi pus în temă că nu-l ţine starea să stea prea mult într-un loc. Şi aşa a fost. După ce a plecat, cei veniţi în urma lui au lansat tăvălugul capitalismului sălbatic. Şi atât au eficientizat fabrica, de au ajuns la concluzia că nu mai au nimic a-i face. După care au vândut-o unui român care a desăvârşit opera, reuşind să se aleagă praful.
Dar nu despre asta e vorba aici. Tipul respectiv a lucrat o perioadă şi la Pentagon şi ne-a povestit că, în vremea trecerii lui pe acolo, circula printre jurnaliştii din Washington, mai mult în serios decât în glumă, o anecdotă. Citeşte mai departe…
Până la urmă, am ajuns duminica trecută la Macea şi mi-am făcut de cap cu aparatul de fotografiat printre magnolii. Stellata era deja aproape trecută, dar tot am mai găsit un pom întârziat, care parcă m-a aşteptat.
Citeste mai departe…
La mulţi ani, tuturor Florilor!!!
Care vreţi, fraţilor, să lucraţi cu mine? Dacă tot mă invidiaţi unii, acu puteţi pune umărul la treabă. S-au gândit ai mei să-mi angajeze un backup. Totul e să ştiţi cum funcţionează un ERP, să aveţi habar de ceva baze de date şi să nu aveţi scop în viaţă îmbogăţirea peste noapte. Dacă nu puteţi [...]
Aflăm de la Green Report şi Antena1că parlamentari din mai multe partide politice vor să reglementeze prin lege unde are voie românul să-şi pună micul în frigare.
Am numai motive de bucurie şi le împărtăşesc şi cu voi [...]
Ce mai zice lumea