Din ciclul “limuzina cu animale”

Sunt sigură că ştiţi pozele cu căluţul în Trabant, porcul sau viţelul în nu mai ştiu ce altă rablă.

Azi, în drum spre serviciu m-au depăşit ăştia. Cum între Timişoara şi Şag sunt două benzi, nu m-am putut abţine să nu mă trag mai lângă ei şi să-i pozez.

Nu ştiu exact câţi au fost. Cred că vreo opt-nouă. Înainte de podul de la Şag ne-au făcut cu farurile cei din faţă, că stătea potera la pândă. Au tras pralele pe dreapta şi nu se mai terminau de coborât din maşină.

Cu trenul de la Hong Kong la Beijing

Urmează să se construiască o linie de mare viteză între Hong Kong şi Guangzhou şi distanţa dintre cele două oraşe va fi parcursă în 48 de minute. E de la sine înţeles că între capitala Chinei şi Guangzhou calea ferată deja e funcţională.

Beijingul nu iroseşte nicio ocazie de a se lega cat mai puternic de Hong Kongul care e o cu totul altă lume faţă de China Mainland.

Nu aş fi scris despre asta dacă nu mi-ar fi atras atenţia macheta viitoarei gări. Va fi construită în partea de vest a Kowloon-ului, din câte am citit, în zona portului. Citeşte mai departe…

O ia vremea razna?

Nu vremea ci domniile lor, jurnaliştii. Şi nici dintre ei, toţi, ci doar cei aflaţi în goana după senzaţional.

Tot ardeleanul de la ţară ştie că între 12 şi 14 mai sunt sfinţii de gheaţă ai ungurilor: Szervácz, Pongracz, Bonifácz şi că în 25 mai e Urban, sfântul viilor, care poate să aducă ultimul îngheţ al anului.

Citeşte mai departe…

Schwabenhaus – lucru nemţesc în ţară românească

V-am mai povestit eu că prietenii adevăraţi îmi încap să fie număraţi pe degetele de la o mână.

Ilie e unul dintre ei. Deşi am lucrat la aceeaşi firmă, eu am fost în Timişoara, el în Sânnicolau, aşa că am ajuns să ne cunoaştem în Italia şi acolo mi-a devenit frate întru hoinăreli. Cumva e normal să ne asemănăm. E mai tânăr doar cu patru zile. Ceilalţi zece ani nu se mai pun, pentru că de multe ori mi-a demonstrat că e mai matur ca mine, reuşind să-mi pună frână când m-a luat valul.

Se pare că în România ne e mai greu să ne vedem. Ultima oară a fost în urmă cu vreun an. Şi atunci, în Ungaria, pentru că am hotărât să ne întâlnim la Mako, la un gulyas la ceaun, la pensiunea de lângă podul Mureşului. De atunci tot ne ameninţăm când unul, când celălalt, că urmează să ne întâlnim, dar nu prea ne mai iese.

Ieri m-a sunat, de parcă ar fi simţit ceva:

- Hei, frăţică, să nu-mi spui că eşti în Timişoara!

Culmea, am fost. În 99,99% dintre cazuri, îmi pregătesc toate sarsanalele de joi seara şi vinerea plec la Curtici direct de la serviciu.

Am stabilit să ne întâlnim la jumătatea distanţei între Timişoara şi Sânnicolau şi i-am cerut o oră ca să am vreme să-mi termin curăţenia în bârlog şi să trag un duş, să scot praful de pe mine.

Undeva, la vreo treizeci de kilometri de Timişoara, pe drumul ce duce la Cenad, e Şandra. O localitate care în trecut a fost locuită de nemţi, la fel ca multe altele din Banat. În paranteză fie spus, Şandra rezonează oarecum în mine. Fratele mamei şi unchiul meu preferat a fost aici vreo câţiva ani preot.

Dacă o iei la stânga, pe aleea din faţa bisericii, ajungi la Schwabenhaus: o pensiune rustică, dar ridicată la rang de patru margarete şi care îşi ţine sus ştacheta de mai bine de zece ani. Citeşte mai departe…

Încă unul care s-a vrut AS

Date fiind cifrele de pe plăcuţă, sigur a mai plătit şi taxă de număr preferenţial. Ce să mai spun, cam aşa se întâmplă când te dai AS într-un domeniu în care nu ai ştiinţă. Ajungi să demonstrezi că eşti un ASSHOLE.

Sposa bagnata, sposa fortunata

Pe principiul – sănătos, dacă staţi să întrebaţi o tipă – conform căruia ştie tot satu’ ce nu ştie bărbatu’, am aflat de Pier că urmează să se însoare, cu câteva luni înaintea lui. I s-a părut la un moment dat că Fei îşi face cam prea mult de lucru pe la biserică, dar un bărbat care trage din greu să aducă bani în casă nu mai stă să compileze toate “fazele” nevestei. A trecut-o şi pe asta cu vederea ca multe alte fleacuri muiereşti şi şi-a văzut de treburile lui.

Până într-o zi în care a fost anunţat solemn că ea vrea să se boteze, să devină catolică şi să se cunune cu el în biserică. Şi aici, tot respectul pentru ea. A fost nuntă chinezească, înainte să plece de acasă, a fost cununia civilă în Italia, ca să poată să rămână aici. Mie mi se pare ca o dovadă de respect pentru Pier şi pentru comunitatea în care a intrat.

Numai că nu a fost chiar aşa de uşor cum a crezut la început. Preotul, mai de modă veche, şi-a zis că o fi creştinismul religia iubirii, dar înainte de asta e a jertfei proprii, în numele iubirii. Aşa că a ţinut-o vreun an în cursuri de catehism şi extemporale din Biblie, până s-a convins că merită să fie botezată.

Şi a venit seara de 4 mai, 2012. Citeşte mai departe…

Acasă, în Italia

Am observat azi că maşina încă mai ştie să vină singură din România, să oprească prima dată la Fei şi pe urmă să parcheze în faţa hotelului. Nu de alta, dar nu simt oboseala drumului. Tot ce am în mine e un urlet mut care a crescut pe cum m-am apropiat de Italia şi s-a oprit doar în dinţii strânşi cu îndârjire, ca să nu iasă printre ei înjurături autoadresate pentru cât de tâmpită am putut să fiu să plec de aici.

Toate sunt aşa cum le ştiu. Pier şi Fei care mă aşteaptă în curte. Fetele lor care au dezlegare la culcarea târzie tocmai pentru că vine Dora cu ciocolată din România. Azi chiar şi Dinevio, revenit din China pe câteva zile, s-a nimerit să apară când am ajuns şi eu la Pier. Citeşte mai departe…

Cea mai bună apărare e atacul

Ştiu că sar calul cu poza asta, dar clopoţelul în sine nu mi se pare cu nimic mai aberant decât cucu’ lui Traian, dezvelit recent în faţa Muzeului Naţional de Istorie. Mă refer la împărat, nu la preşedinte. Ultimul îşi are, el, alte păsărele.

Cam tot la doi-trei ani suntem vizitaţi de grupuri de militante din gherilele lui Iehova. Taică-meu e definiţia cuvântului “fraier”, iar eu îi calc pe urme, ca să fie sigur că-s sânge din sângele lui. Lăsăm omul să-şi dea cu părerea de pământ, chiar dacă ne vine să tropăim mărunt deasupra ei şi să punem degetul pe trăgaci. Maică-mea, în schimb, e foarte intransigentă la faze de genul ăsta. Citeşte mai departe…

Cu vaporul spre zona tradiţională a Marelui Canal Chinezesc

Rămăsesem că, terminându-mi plimbarea, am ajuns înapoi la Hangzhou Da Sha şi acolo am găsit staţia vaporaşelor pe care le-am tot văzut străbătând canalul în sus şi-n jos. Cum pentru a doua zi s-a anunţat o zi ploioasă şi nu am avut nimic în plan, mi-am zis că o tură ar fi exact ce-mi trebuie.

I-am făcut propunerea asta şi unui coleg de la service care s-a nimerit să fie în Hangzhou, dar omul a fost prea obosit după o săptămână de hăituială prin toată provincia lui Zhejiang şi nu s-a băgat în nebunia mea. Aşa că, duminică, pe la vreo zece am descălecat la casa de bilete şi am încercat să mă înţeleg cu tanti de acolo, mai cu mâinile, mai cu picioarele, că eu vreau un bilet doar dus, nu şi întors. Până la urmă l-am primit după voia mea, başca am avut norocul prostului să se nimerească să îl cumpăr de la cei care erau cu vaporaşele tradiţionale.

Dacă bine îmi aduc aminte, preţul e la vreo treizeci de yuani, deci undeva de vreo douăzeci de ori preţul autobuzului cu care m-am dus altă dată până la capătul de linie al vaporului. Dar o dată în viaţă, merită luxul de a sta la masă cu chinezii. Citeşte mai departe…

Ia şopârla, neamule!!!

Indonezia e ţara şopârlelor. V-am mai povestit despre ele când am fost pe insula Kotok. Dacă doriţi să revedeţi, o puteţi face cu un click aici. Prima chestie care mi-a atras atenţia în barul în care ne-am parcat în prima seară, a fost o şopârlă pe perete.

Pata de culoare închisă din poză e un vizitator care a trecut pe la mine, prin camera de hotel.

Sunt peste tot, de toate felurile şi culorile, care mai mici, care mai mari, de ajungi să nici nu le mai bagi în seamă.

Dar nimic din ce am văzut dincolo de Kotok nu se compară cu ce a prins în sufragerie, mai zilele trecute, tatăl lui Royce, colegul meu indonezian.

Am trăit s-o văd şi pe asta!

După părerea mea şi sunt sigură că mai sunt destui care să parieze pe asta, Poliţia e una dintre cele mai corupte instituţii. Şi tocmai ea şi-a ridicat poalele în cap şi şi-a tras cearceaful pe perete.

Acu’ doar timpul rămâne să ne demonstreze c-o fi pe bune sau c-o fi ca în maxima unui amic, doctor hâtru de Bucureşti. Cică “în această instituţie nu se beau flori sau bomboane”.

China mi-a purtat din nou noroc

Aş putea zice că sunt săptămâni, ba chiar luni de când trag barca pe uscat şi toate-mi ies anapoda, dar ca şi ziua pe care vreau acum s-o închei, de mult n-a mai fost alta la fel de idioată.

Totuşi, cineva, undeva, mă iubeşte şi chiar dacă e căcănie situaţia, îmi mai arată din când în când soarele.

Numai ce am primit un mail de la administratorul unui site de arta vizuală, în care mă anunţă că poza de mai sus a fost selectată printre cele 30 ale săptămânii, care merită revăzute.

Nu e un site unde îţi pui poze şi pe urmă îţi trimiţi prietenii să te voteze. Aici se încarcă săptămânal mii de fişiere, fotografii şi lucrări de grafică pe calculator, pe tehnici de realizare şi tematici, iar, din astea multe, sunt alese top 30 pentru fiecare tehnică.

E pentru prima dată când mi se întâmplă una ca asta şi nu mă pot opri să nu mă laud. O iau şi ca pe un îndemn că ar trebui să mă reapuc de treabă, la modul ceva mai serios. Poate întoarcerea la traiul de pozar m-ar mai extrage din groapa de potenţial în care simt că mă afund.

Joacă de copil

În orice colţ de lume ar fi, copiii sunt la fel: drăgălaşi şi neastâmpăraţi. Abia pe urmă învaţă să fie răi.

Până să ajung să vă plimb cu vaporaşul pe Marele Canal Chinezesc, vă pun un filmuleţ pe care l-am făcut în zonă. Era un bazin nu prea adânc şi cilindrii ăştia, în care prichindeii îşi încercau să-şi facă treaba cu sârguinţă.

Freak show botanic, după un an

În martie, anul trecut, vă povesteam entuziasmată despre achiziţiile mele verzi. Click aici, pentru împrospătarea memoriei.

Ei, a trecut un an nu numai peste noi, ci şi peste ele. Un an interesant, o iarnă cumplită. Bilanţul, în ordinea intrării în scenă din episodul anterior, e cam ăsta:

Caco aca Diospyros Kaki. Nu a supravieţuit nopţilor geroase, demne de o ţară nordică. De cum anul trecut, după plantare, a fost pornit să facă şi fructe. Şi chiar şi-ar fi dus planul la îndeplinire dacă nu ar fi dat nişte insecte peste el, acum nu a mai dat nici măcar dintr-un mugur. La fel a făcut şi frate-său, sălbatecul, cel ieşit din port-altoiul primului pom ce l-am cărat din Italia.

Banana Shrub Michelia Figo. A trecut cumva peste iarnă. I-au căzut mai multe frunze decât i-au crescut peste vară, dar măcar trăieşte. Încă stă la ascunzătoare, împreună cu muşcatele cu care a iernat. O să iasă la lumină când nu va mai fi niciun pericol de îngheţ. Citeşte mai departe…

Un curcubeu cât cerul

Cu câteva minute în urmă, din faţa casei mele.

Din păcate tocmai mi-a crăpat calculatorul pe care am softul de prelucrat poze, că altfel v-aş fi servit şi o panoramă cu semicercul refractat.

O fi, n-o fi??? Despre gazul de şist

Am primit azi pe email chestia de mai jos. Nu sunt adepta teoriilor apocaliptice sau conspiraţioniste, dar când faza se întâmplă atât de aproape de locul unde trăiesc, parca ceva mi se aprinde sub scaun.

Vă promit că studiez la detaliu problema şi vă spun şi vouă la ce concluzie am ajuns.

“ATENTIE!VIATA NOASTRA E IN PERICOL! ACEASTA NU ESTE O GLUMA PROASTA!

Aceasta este o atentionare foarte serioasa si va rog sa o trimiteti tuturorcunoscutilor, prietenilor si apropiatilor pentru a ne opune prin mitinguri legalesau chiar referendum local inainte de a se incepe forarea primelor sonde prinMetoda Fractionarii Hidraulice pentru ca s-au aprobat deja forarile deextragere a gazelor de sist in judetul Arad (Curtici si Adea in prima faza) iar apa noastra va fi otravita in cadrulacestei tehnologii criminale cu un amestec de peste 590 de substante chimicefoarte otravitoare, multe dintre ele cauzatoare de moarte. Sunt numai 7kilometri intre Curtici si linia de fantani care alimenteaza tot Aradul cu apa.Credeti ca va pune cineva bariera sub pamant pentru a nu se amesteca apeleotavite cu cele din care se alimenteaza Aradul? Si apa otravita se evapora cande cald afara asa ca s-ar putea sa avem ploi acide cum nu am mai avut daca nu neopunem acestor tipuri de sonde. Ati auzit cu totii de circuitul apei innatura, de circulatia apelor freatice sub pamant. Nu stiu cati cunoasteti catot Municipiul Arad este alimentat cu apaprintr-o cascada de fantani de la Socodor pana la Zimandul Nou care extrag apadin panza freatica si o livreaza catre Arad .Apa noastra de la robinet de acolo este. Este bine sa ne opunem inainte sacurga otrava prin robinetele noastre. Mai jos aveti un film documentardespre efectele reale intamplate oamenilor ca si noi care nu au stiut sa se opunala timp acestei tehnologii.

Video:”GASLAND” – OTRĂVIREA VOITĂ A APEI

Undocumentar despre METODA FRACŢIONĂRII HIDRAULICE

http://gandeste.org/usa/gasland-otravirea-voita-a-apei-metoda-fractionarii-hidraulice/20943

SUA este impanzita de sonde de gaz prin fractionare hidraulica.

Localitati parasite, sonde si instalatii peste tot, pepamanturile oamenilor, in spatele curtilor, cimitirelor, oraselor.

Se imprastie gaze otravitoare peste tot. Oameni bolnavi cuprobleme neurologice de la chimicalele volatile folosite in procesul deextragere.

Apa otravita si toxica. Panzele freatice contaminate, rauricontaminate, pamanturi otravite.

Oamenii au incercat sa filtreze totusi aceasta apa care nu ebuna nici de spalat. N-au reusit nici cu cele mai performante instalatii.Chimicalele au topit membranele de la filtre.

Oameni bolnavi, animale care-si pierd parul, orase si localitati parasite,oameni tratati cu dispret si ironie … Americaanului 2012.
Astazi este si mai rau si este pe cale sa seintample si la noi in Romania in 3 zone la inceput: Barlad-Vaslui, Dobrogea,Bihor-Arad-Timis, adica zonele cu cele mai mari panze de ape freatice deadancime.

Zonele din România programate pentru exploatare prin fisurarehidraulică:

BARLAD (VASLUI)

Voivozi (Bihor)

Tria (Bihor)

Baile Felix (Bihor)

Tulca (Bihor)

Adea (Arad)

Curtici (Arad)

Periam (Timis)

Biled (Timis)

Paulis (Timis)

Parta (Timis)

Buzias (Timis)

Crai (Timis)

Macin (Tulcea)

Babadag (Tulcea)

Capidava (Constanta)

Eforie (Constanta)

Costinesti (Constanta)

Vama Veche (Constanta)

Adamclisi (Constanta)

Primaria din Barlad a cerut consultarea populatiei inainte de inceperea forarilor.Poate ar fi bine sa solicitam public Consiliului Judetean Aradconsultarea tuturor locuitorilor judetului Arad inainte de forari deoarece viata nostrasi apa pe care o bem este chiar o problema care ne intereseaza pe toti.

Va rog foarte mult sa trimiteti tuturor cunoscutilor aceasta solicitarede organizare a unui referendum local (pe judet) in aceasta problema.

Va multumesc!

“

Pe lângă Marele Canal Chinezesc

Ce vrea el să fie, v-am povestit ieri, aici. Ştiam despre subiect ca fapt divers, ca despre una dintre marile construcţii ale lumii antice, dar nu mi-am bătut prea tare capul. Nu ştiam nici de unde pleacă, nici unde ajunge, habar n-aveam că Hangzhou e pe malul lui. Primul impuls pe care îl ai când ajungi în China şi care-ţi bate pe creier ca un pitic cu ciocanul pe nicovală e “Zidul”. Cel puţin asta a fost reacţia mea.

Cum ziceam, treceam zilnic spre şi de la fabrică peste un râu plin de barje, dar niciodată nu mi-am pus problema cum l-o fi chemând. La câtă apă curge sau bălteşte în oraşul ăla, după ce am văzut în 2007 Qiantang-ul de pe Pagoda Celor Şase Armonii, de restul nu mi-am mai făcut probleme să le identific. Oricum, numele lor nu mi-ar fi spus nimic.

Dar am prins o sâmbătă după-amiază călduţă, de început de aprilie, în 2010. Am ajuns mai repede de la lucru şi am dat cu ochiul în sarsana să văd dacă mai am haine curate. Era mişto de tot combinaţia. Stăteam la hotel de patru stele, eram servită pe tavă, dar spălam de mână de parcă numai ce ar fi terminat Zola de scris despre mine. Dar n-ai ce te face cu cea care are fixuri de a nu-şi lăsa pe mâna altora anumite chestii de tras pe carcasă.

Într-un cuvânt, am hotărât că nu merită pe ziua aia să-mi pierd vremea cu spălatul, am aruncat rucsacul la spinare, am agăţat aparatul de fotografiat în gât şi m-am urcat în primul autobuz care a oprit în staţia de la colţul hotelului. Am văzut că e 76, mi-am zis că nu l-am mai încercat până atunci, hai să vedem unde m-o livra.

Am fost foarte bucuroasă când am văzut că opreşte fix în faţă la Hangzhou Da Sha, locul unde era restaurantul meu preferat. Dar mi-am zis că nu mi-e foame, aşa că mi-am continuat drumul.

După vreo patru staţii, înspre sudul oraşului, am zărit pe o tablă maro, de indicator turistic, scris mare, cu alb “Grand Canal”. Citeşte mai departe…

Hangzhou, ultimul port

Cu răbdare şi tenacitate de care doar chinezii sunt în stare, au săpat vreme de aproape două mii de ani ca să facă cel mai lung râu artificial din lume. Dar şi cel mai vechi.

Au început să sape la Marele Canal Chinezesc cu cinci sute de ani înainte ca Hristos să se nască şi, în decursul timpului, i-au croit mai multe variante, unele sectoare chiar perpendiculare cu cursul lui de astăzi.

Efortul a fost titanic, iar jertfele pe măsură. În perioada de maximă extindere, 605-610 AD, în timpul Dinastiei Qi, au lucrat la el şase milioane de oameni, jumătate dintre ei găsindu-şi sfârşitul din cauza foametei şi a condiţiilor precare de trai.

Cei 1794 de kilometri unesc Beijingul de Hangzhou şi străbat şase provincii, iar în perioadele când încă nu existau căile ferate, drumul fără pulbere a făcut ca distanţa dintre cele două oraşe să fie cu vreo 900 de kilometri mai mică.

Interconectează cinci râuri importante, dintre care două sunt cele mai mari din China: Yangtze, în sud şi Fluviul Galben, Huang He, în nord. Nu le-am văzut pe astea două, dar am văzut Qiantang-ul, cel mai la sud dintre cele cinci. Aşa că pot face o comparaţie şi, prin ochii mei, puteţi face şi voi. E întrecut de cele două, dar, pe lângă el, Dunărea noastră e un fel de adolescent care mai are de crescut. Citeşte mai departe…

Flori în ziua Florilor

Nu e de ieșit afară să fac poze, așa că vă pun câteva de vară, în speranța că vă încălzesc sufletele.

La mulți ani tuturor cu nume de floare!

Citește mai departe…

Nu, nu m-am dilit

Cu postul anterior fac un mic experiment. Luați-o ca pe o curiozitate de femeie.

M-a contactat cineva să-i vând spațiu pentru un articol de SEO. Nu știu prețuri, nu mă interesează să scot bani din blog. Chiar dacă am mai scris de bine pe ici, pe colo, de unii, de alții, am făcut-o pentru că mi-au trezit curiozitatea sau m-au convins cu calitatea. Cum n-am avut rețineri nici să dau de pereți cu cei care m-au călcat pe coadă.

Oricum, subiectul e unul arzător și mă înspină să văd dacă o să îmi crească traficul din cauza asta. Sper să nu pățesc la fel ca și cu plugin-ul de dofollow, când m-am umplut de comentarii aiuristice.

Chiar, cam cât ar costa publicarea unui articol ca cel de dinainte?